marți, 13 decembrie 2011

Punct si de la capat

Am avut parte de un final de an senzational din punct de vedere concertistic.Am inceput in forta cu un fest(in) rock caruia ii doresc nenumarate editii de acum incolo.

Sub titulatura "Rock Legends" in zilele de 5 si 12 noiembrie am avut ocazia sa ma delectez cu show-urile de exceptie a doua trupe metal cult,pe care acum vreo douazeci de ani nici n-as fi visat sa le vad vreodata:SODOM siVENOM.

N-am decit cuvinte de lauda,

atit la adresa artistilor cit si a organizatorilor.
Totul a mers snur,
intrarea s-a facut fara probleme si in timp util,
atmosfera a fost extraordinara,
iar spectacolul de pe scena fara cusur.

Mi-as fi dorit sa relatez cu lux de amanunte fiecare dintre cele doua concerte,dar de fiecare data am fost prea coplesita de ceea ce am vazut ca sa-mi mai pot aduna impresiile intr-o forma cit de cit coerenta.:))

Multumiri intregii echipe care a facut posibil acest dublu eveniment si in mod special,thank you Mr.Coro

pentru surprizele de la after party:)

Pe Sodom i-am vazut pentru a doua oara,

dar pot spune cu mina pe inima ca show-ul de la Bucuresti mi-a placut mai mult decit cel de la Kavarna Rock Fest,


desi dupa concertul de anul trecut n-as fi crezut ca se poate mai bine de atit.

Venom-ul abia mi-a deschis apetitul
si sper sa am ocazia de a-i mai vedea cindva,cel putin inca o data.

In cea de-a treia simbata consecutiva am pornit din nou spre Arenele Romane,
de asta data pentru Amon Amarth,As I Lay Dying si Septic Flesh.

M-as fi intors acasa extrem de incintata si dupa acest concert daca n-ar fi fost problemele de la intrare,

in urma carora m-am numarat printre "victimele colaterale" care au ratat in totalitate recitalul celor de la SF.

Am mai scris aici despre acest subiect si nu vreau sa-mi mai rasucesc singura cutitul in rana,

asa ca ma rezum la a spune ca am incercat sa ignor gustul amar cu care am intrat in cort

si sa ma bucur pe cit s-a putut de prestatia celorlalte doua trupe din program.

Partea cea mai frumoasa a fost ca in decurs de trei saptamini am avut ocazia de a ma intilni cu o multime de prieteni,

mai noi si mai vechi,

dintre care pe unii nu-i mai vazusem de ani de zile.

Trupele de pe afisul "Rock Legends" au reusit sa scoata din "vizuina" aproape toata generatia de metalisti ai anilor 80-90,

asa ca media de virsta a publicului a fost sensibil mai ridicata decit la alte evenimente de rock/metal de pe la noi.

Dupa atitea nume mari,a urmat o binevenita schimbare,sub forma unei cintari de club,
pricinuita de lansarea ep-ului "Sint Andrei",semnat Din Umbra.
Un concert underground,intr-un spatiu mic si cu lume cam
putina,care mi-a amintit de atmosfera de pe vremuri din Le Noir.

A fost o seara foarte agreabila,
dovada ca si la show-ul unor formatii autohtone te poti simti la fel de bine ca si la un festival cu trupe de renume international.
Nici n-am apucat sa-mi trag bine sufletul si dupa doua zile am revenit in Club Elephant,

de asta data pentru un eveniment epocal:))

Ura De Dupa Usa,intr-o formula aproape complet diferita de cea in care i-am cunoscut cu multi multi ani in urma,
dar "condusa" de acelasi inegalabil Costy,


trecut de asta data din spatele tobelor in
prima linie,pe post de vocalist.


Publicul a fost alcatuit aproape integral din fanii de alta data,

toti prieteni vechi si pusi pe sotii.

S-a lasat cu crowdsurfing,

cu piese cintate aproape integral de spectatorii carora Costy le-a incredintat in repetate rinduri microfonul


si bineinteles cu berea care a curs in valuri,
in pofida faptului ca toti cei prezenti au proclamat in cor alaturi de trupa

ca nici pina in ziua de azi nu s-a mai gasit nemuritoarea "Sticluta".:)))

Dupa dezmatul apocaliptic cu UDDU,a urmat un eveniment de mare clasa,in ambianta selecta a Salii Palatului:concertul aniversar Celelalte cuvinte- 30 de ani.
Nu mai are rost sa reiau povestea;am scris deja cit de frumos a fost;

pentru curiosi - a se vedea postarea http://lsdrock.blogspot.com/2011/12/celelalte-cuvinte-calatorie-in-timp.html

Ultima intimplare muzicala dinaintea "vacantei de iarna",avea sa fie lansarea celui mai recent album Altar,

intitulat "Mantra ",

care marcheaza si implinirea a 20 de ani de activitate.

La Fabrica a fost o seara intre prieteni si o atmosfera specifica oricarui show Altar.

Cine a fost macar o data la un concert de-al baietilor stie despre ce vorbesc.
Surpriza serii a constituit-o pentru mine reintilnirea cu Nimrod,fostul chitarist al trupei clujene,si mini-recitalul pe care l-a sustinut cu proiectul sau instrumental.
Odata "incalzita" lumea,pe scena a urcat "the young & the restless" dreamteam -Altaaaaaar!

Ce s-a intimplat in sala n-as putea sa spun,pentru ca mi-am petrecut o parte din concert facind poze,

iar cealalta parte cocotata in picioare pe un scaun de linga scena si scuturind cu spor din plete.

Evident ca s-au cintat piesele de pe noul album,pe care fiecare dintre participanti l-a primit ca bonus la achizitionarea biletului,

dar s-a facut si o trecere in revista a celor 20 de ani de muzica,prin intermediul bucatilor mai vechi,devenite intre timp adevarate hituri.

Seara a trecut cam prea repede dupa umila mea parere;

si daca Altar s-ar fi hotarit sa mai cinte inca pe-atita,zau ca nu m-as fi suparat:))

Momentan am bagat CD-ul la ascultare intensiva,nu de alta dar vreau sa ma familiarizez cit mai rapid cu noile melodii,astfel incit la concertul urmator sa le pot cinta cit ma tin plaminii,odata cu trupa.
De acum se poate spune ca am cam incheiat cu rock-ul si cintarile pe anul in curs.E momentul pentru o mica pauza de reincarcare a bateriilor,pentru ca la anul sa o pot lua de la capat cu forte proaspete.Deja se anunta o lunga lista de evenimente care de care mai tentante pentru 2012 si,spre deosebire de alti ani in care primele doua luni erau moarte din acest punct de vedere,acum vom incepe din scurt sarabanda,cu Arch Enemy-ul din 18 ianuarie.Lista concertelor viitoare e lunga si valoroasa,cu RHCP,Motorhead,Dimmu Borgir,Artmania etc.si e departe de a fi definitivata.Ca sa nu mai vorbim de turneul pricinuit de senzationala reunire Black Sabbath,pe care trag nadejde sa-i vad pe undeva la anul.Pina atunci putina odihna nu strica...vorba vine odihna,pentru ca de Craciun,Bucovina cinta "acasa",asa ca nici la Suceava n-o sa ajung sa duc dorul muzicii live de calitate.As zice ca acesta va fi chiar ultimul concert pe anul in curs,dar pina pe 31 decembrie a mai ramas ceva timp si n-ar fi prima oara cind primarul metal din Kavarna m-ar face sa iau drumul Bulgariei in noaptea de Revelion \m/
Acestea fiind spuse,ma declar mai mult decit satisfacuta de bilantul rock al sfirsitului de an si le doresc tuturor tovarasilor de "suferinta" un 2012 plin de cintari extrordinare si distractie cit cuprinde!Rock on!