vineri, 7 martie 2008

PARTY HARD(...&HEAVY&ROCK&PUNK) Part 1

Ultimele zile mi-au reconfirmat(de parca mai era nevoie!) faptul ca sint macinata de o foame insatiabila de concerte.Nici trecerea anilor,nici oboseala acumulata in noptile albe consecutive,nici rezistenta fizica tot mai scazuta nu reusesc sa-mi tempereze entuziasmul provocat de muzica live sau placerea de a tropai dintr-un club in altul.Asa se face ca saptamina trecuta am tinut-o vreme de 6 zile dintr-un concert in altul!
Inaugurarea "sesiunii' de cintari a avut loc la Iasi,pe 28 februarie,cu Travka."Stage"-ul e un club foarte fatos(nu fitos) si are o inaltime suficienta cit sa mai adaposteasca inca un local suprapus pe verticala.Lume multa(studentime,presupun),atmosfera agreabila,in fine,un aer de locanta universitara boema.Din nefericire,odata cu inceperea concertului s-a dus naibii toata impresia placuta si m-am trezit cu timpanele zdrobite de sonorizarea execrabila.Pret de vreo 3-4 piese am suferit chinurile acustice alaturi de toti cei prezenti si pun pariu ca nici cei de la Travka nu-si recunosteau propriile compozitii.Dupa o intrerupere stinjenitoare si niste manevre ale baietilor de la tehnic,problema s-a rezolvat si cintarea a demarat,de asta data in parametri normali.Concertul a fost frumos,dar cam scurtut dupa gustul meu si intrerupt din nou de o pauza bizara pe la jumatatea piesei "Proprietarul de poduri",care a ramas dealtfel neterminata.Am avut senzatia ciudata ca toate melodiile au fost prezentate ca "short version",iar la final bisul a fost inlocuit cu scuzele de rigoare pentru incidentele de natura tehnica. Sper din suflet ca baietii sa aiba mai mult succes cu proiectul ce se preconizeaza prin mai - un spectacol simbiotic,cu teatru si muzica,undeva intr-un amfiteatru in aer liber.
HEADBANGING LA TRAVKA


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu